Sfantul Nectarie de la Eghina

Sfântul Nectarie Taumaturgul (9 noiembrie)

Este unul dintre sfinţii noi ai Bisericii, dar deosebit de iubit şi preţuit, nu doar pe meleagurile natale (Grecia) ci şi la noi, la români, fiind socotit cu adevărat făcător de minuni şi vindecător al suferinţelor celor bolnavi. S-a născut şi a trăit în Grecia (1846-1920), provenind dintr-o familie de oameni simpli, dar cu multă evlavie şi respect pentru Biserică. Atras de cele sfinte, tânărul Anastasie (numele său de botez), a căutat de la o vârstă fragedă să se cultive duhovniceşte atât prin studiu intens al teologiei, cât şi printr-o viaţă de rugăciune autentică. A studiat la Constantinopol şi Atena. A fost o vreme profesor de religie. A ales în cele din urmă viaţa monahală, intrând în rândul călugărilor sub numele de Nectarie, nume pe care avea să-l poarte toată voaţa cu cinste. Ajunge pentru o vreme la Alexandria, în Egipt, unde va activa pe lângă Patriarhia de acolo, împlinind diverse funcţii şi ascultări. Este ridicat la rangul de arhimandrit, datorită meritelor deosebite în tot ceea ce a împlinit ca vrednic slujitor al Bisericii. Este ales şi hirotonit Mitropolit pe seama unei eparhii africane. Slujeşte pe mai departe în Egipt, fiind foarte preţuit de către creştinii de acolo şi socotit un adevărat părinte spiritual.

După mai mulţi ani petrecuţi în Africa, avea să se întoarcă în Grecia, slujind Biserica lui Hristos pe meleagurile din jurul Atenei. Ultima parte a vieţii avea să se retragă pe mica insulă Eghina din Marea Egee, în apropiere de Atena. Aici avea să ridice o mânăstire de călugăriţe, cu ajutorul credincioşilor şi ucenicilor, însuşi ostenind pe şantier, fiindu-le pildă oamenilor din Eghina. În această mânăstire s-a retras până la moarte, continuînd să păstorească pe creştinii din Eghina, ca un părinte duhovnicesc. Era, mai presus de orice, un om al rugăciunii, în care stăruia îndelung, rugându-se pentru toţi fiii săi duhovniceşti, care îl căutau cu multă preţuire şi încredere, ca pe un adevărat om al lui Dumnezeu. Un om plin de har, a cărui rugăciune fierbinte aducea alinare durerilor şi suferinţelor celor aflaţi în boli, supărări, necazuri. O grijă deosebită a arătat-o faţă de cei săraci, pe care i-a apropiat de mânăstire cu multă îngrijire şi dăruire părintească. Cu toate laudele credincioşilor, Sfântul Nectarie a rămas acelaşi om simplu şi smerit. Vestea despre acest om al lui Dumnezeu a depăşit graniţele insulei. Tot mai mulţi oameni veneau la cel ce căuta să-i ajute pe toţi prin rugăciunile sale. Pentru aceasta a avut parte şi de multe încercări din partea răutăţii unor oameni, invidioşi pe aprecierea şi preţuirea acestui vrednic ierarh şi părinte duhovnicesc.

A murit în anul 1920 după o suferinţă care avea să-l încerce în ultimele luni de viaţă. A fost îngropat în biserica mânăstirii pe care a ctitorit-o pe insula Eghina, fiind regretat de mulţi credincioşi cărora le fusese ca un adevărat binefăcător şi rugător. A fost pomenit cu dragoste de către toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat în timpul vieţii. Au fost multe persoane care au mărturisit că la mormântul său au primit binecuvântare de la Dumnezeu, convinşi că Părintele Nectarie se roagă din ceruri pentru copiii săi spirituali.

După mai bine de 20 de ani de la moartea sa, în anul 1953, mormântul Părintelui Nectarie a fost deschis, trupul său fiind găsit întreg şi neputrezit, răspândind mireasmă. Biserica Greciei l-a aşezat în rândul sfinţilor, numindu-l Taumaturgul(vindecătorul), pentru toate acele vindecări pe care le-a săvârşit şi-n viaţă şi după moarte. Trupul său a fost aşezat în biserică spre cinstirea credincioşilor. Oamenilor sfinţi mereu li s-a adus cinstire, ca unii ce ne sunt exemple vii, pilde de urmat, suflete apropiate de Dumnezeu în ceruri, rugători şi mijlocitori înaintea Părintelui ceresc. Ei sunt cei care s-au dus mai înainte de noi la Domnul, purtând cu dânşii rugăciunile noastre, speranţele, dorinţele, nevoile credincioşilor. Sunt oameni plini de har dumnezeiesc, prin care Dumnezeu a făcut minuni şi semne între oameni. Rămăşiţele lor pământeşti ne sunt mărturie a vieţii lor sfinte. Ele sunt mai mult decât nişte oseminte, ele sunt relicve sfinte, odoare duhovniceşti ale Bisericii.

Sfântul Nectarie din Eghina este până în ziua de azi unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din Grecia şi nu numai. Numele său este pomenit mai ales în rugăciunile celor bolnavi, suferinzi, îndureraţi. Dumnezeu, prin grija Lui, rânduieşte oameni care ajung la sfinţenie şi apoi ne sunt exemple vii şi ajutor pentru noi. ViaţaSfântului Nectarie este un îndemn de a părăsi păcatul, un îndemn de a ne schimba viaţa, un îndemn de a dori să Îl cunoaştem pe Dumnezeu, şi de a ajunge să ne sfinţim şi noi, după cuvântul Mântuitorului: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este”( Matei 5,48).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *