MARTIRIUL BRANCOVENILOR

În ultima parte a domniei sale, Voievodul Constantin Brâncoveanu era bănuit de către turci că ar trata în ascuns cu Imperiul habsburgic şi cu cel ţarist. Din acest motiv otomanii i-au pus gând rău. Faptul că domnitorului român i s-au acordat titlurile de conte şi principe al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, precum şi titlul de Principe al Imperiului Ţarist au contribuit în plus la învinuirea sa. La acestea s-au adăugat si uneltirile unor familii boiereşti care îi râvneau tronul.

În această conjunctură nefavo­rabilă pentru domnitorul român, la data de 25 martie 1714, în miercurea din Săptămâna Patimilor, a fost „mazilit” de către turci, începând pentru el şi familia lui un adevărat drum al Golgotei. l-au fost jefuite averea si bunurile familiei. Dar Vodă Brâncoveanu a întâmpinat cu demni­tate aceste mari încercări prin care trecea, consemnându-le în ultima sa scrisoare adresată Patriarhului Ierusa­limului, Hrisant Nottara, în aceeaşi zi de 25 martie 1714 (Buna Vestire): „Ieri, la 24 ale acestei luni, viind aici cu firman un oarecare Austafa-Aga, Hambar- Emini, a adus şi mazilirea noastră, şi cu poruncă de aşa cuprins, ca să ne ducă la Ţarigrad cu soţia şi copiii şi ginerii noştri. Această întâmplare fireşte că este prea plină de jale şi de tulburare; dar, deoarece cunoaştem că a venit din multele noastre păcate, facă-se voia Lui cea sfântă, lată că şi noi ne gătim şi după puţine zile plecăm. Şi Dumnezeu să ne ajute. Deşi toată boierimea noas­tră strigă şi cere să vie cu noi, totuşi nu ştim ce va ieşi. Şi sfintele-ţi rugăciuni să fie cu noi în toată viaţa”. (Nicolae Iorga, Documentele greceşti privitoare la Istoria Românilor, vol. XIV, tom. I, Bucureşti, 1915, pp. 580-581)

La Constantinopol, Constantin Brâncoveanu este aruncat în tene­broasa închisoare Edicule (Yedi-Kule), a celor Şapte Turnuri, unde a fost bătut şi schingiuit aproape trei luni. Brâncovenii au fost supuşi la torturi inima­ginabile. Suferinţele şi chinurile lor au continuat pentru toţi şi după mutarea lor la închisoarea Bostangi Başa, destinată demnitarilor turci. Torturile nesfârşite se datorau şi pârelor veni­te din ţară, din partea unor familii de boieri, care alimentau lăcomia turcilor, ce considerau că Domnitorul, supra­numit de ei „Altân Bey”, poseda averi fabuloase. În ziua de 15 august, la praz­nicul Adormirii Maicii Domnului, când Domnitorul român împlinea 60 de ani de viaţă, a fost scos din temniţă împre­ună cu fiii săi şi cu sfetnicul lanache si duşi la locul unde vor primi cununile muceniciei.

Andrea Memmo, plenipotenţiarul Veneţiei la înalta Poartă, descrie momentul supliciului într-o scrisoare emoţionantă, din ziua de 31 august 1714, prezentată mai târziu de Nicolae lorga: „Duminică, 15 august, de dimi­neaţă, s-a tăiat capul bătrânului prin­cipe al Valahiei, tuturor fiilor lui şi al unui boier care îi era vistier. Iată cum s-a făcut: încă de dimineaţă Sultanul Ahmed se puse într-un caiac împărătesc şi veni la Serai, pe canalul Mării Negre, în faţa căreia era o piaţă unde a adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieţi ai lui şi pe vistierul Văcărescu. l-au pus în genunchi unul lângă altul, la o oareca­re depărtare. Un gâde le-a scos căciulile din cap şi sultanul i-a mustrat, făcându-i haini. Apoi li se deteră voie a face o scurtă rugăciune. Înainte de a se ridica securea deasupra capului, au fost întrebaţi ş de voiesc să se facă turci şi atunci vor fi iertaţi. Glasul cel înăbuşit de credin­ţă al Brâncoveanului răsună si zice înspăimântat de această insultă: «Fiii mei! lată toate avuţiile si tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă sufletele! Staţi tari şi bărbăteşti, dragii mei, şi nu băgaţi în seamă moartea. Priviţi la Hristos Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare întru aceasta si nu vă mişcaţi, nici vă clătinaţi în credinţa cea pravoslavnică!». La aceste cuvinte, Ahmed se făcu ca un leu turbat şi porun­ci să li se taie capetele. Gâdele înfiorător ridică securea şi capul marelui vistiernic Văcărescu se rostogoli pe pământ. Apoi începu cu uciderea copiilor, începând cu cel mai mare. Când gâdele ridică securea la capul celui mai tânăr dintre copii, Mateiaş, numai de 12 ani, acesta se îngrozi de spaimă. Sărmanul copilaş, văzând atâta sânge de la fraţii săi şi de la Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc. Însă părintele său, domnul Brâncoveanu, al cărui cap a căzut la urmă, înfruntă pe fiul său şi zise: «Mai bine să mori în legea creştineas­că decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ». Copilaşul ascultă, ridică capul şi cu glas îngeresc zise gâdelui: «Vreau să mor creştin! Loveşte!». În urmă ucise şi pe Brâncoveanu. O, Doam­ne, Doamne, pana-mi tremură când scriu execuţia ce am văzut şi mă întreb: putut a fi de faţă cineva şi să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaş, tânăr, tinerel, rostogolit pe jos, lângă capul părintelui său, părând a-l îmbrăţişa!”

Trupurile mucenicilor au fost arun­cate în apele Bosforului, iar capetele lor au fost purtate triumfal în suliţe pe străzile Constantinopolului, după care au fost expuse la poarta Seraiului şi apoi aruncate şi ele în mare. Câţiva creştini evlavioşi au cules din valurile mării rămăşiţele pământeşti ale Brâncovenilor şi, în taină, le-au îngropat în biserica Mănăstirii Panaghia Kamario- tissa de pe Insula Halki, zidită de împă­ratul loan al Vlll-lea Paleologul, rezidită de către Panaiotache Nicussios, unde Domnitorul Constantin Brâncoveanu a făcut importante danii. Anton Maria del Chiaro Fiorentino, secretarul personal al Voievodului Martir Constantin Brân­coveanu, mărturisea că trupurile muce­nicilor Brâncoveni şi-au găsit locul în pământul sfânt al străvechii mănăstiri cu hramul Maicii Domnului din Insula Halki, unde binecredinciosul domnitor român era un mare binefăcător, aşezat în rândul ctitorilor acestui aşezământ monahal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *